CNSC s-a pronuntat in privinta procedurilor de achizitii publice

Consiliul-National-de-Contestare-a-Licitatiilorsursa foto: timpolis.ro

Potrivit raportului Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor  (CNSC) pe anul 2013  valoarea procedurilor cu decizii de admitere a contestaţiilor şi de respingere este relativ egală - 4,975 de miliarde euro pentru admitere şi 4, 917 miliarde de euro pentru respingere.

Din valoarea totală anuală a procedurilor iniţiate în Societatea pentru Excelenţă în Administraţia Publică (SEAP) - 16,885 miliarde euro, CNSC s-a pronunţat pe proceduri de atribuire cu o valoare estimată la 59,59% din valoarea totală a procedurilor iniţiate pe platforma electronică de achiziţii.

Pe de altă parte, dintre deciziile CNSC din 2013, doar 868 (15,14%) au fost atacate la Curţile de Apel, fiind desfiinţate de către acestea doar 69 de decizii şi 70 modificate parţial.
'Deci, 97,57% dintre decizii au rămas definitive şi irevocabile, fapt ce menţine gradul de credibilitate şi încredere foarte înalt al acestei instituţii', a spus preşedintele CNSC.

Potrivit raportului de activitate al CNSC pentru anul 2013, din totalul contestaţiilor formulate anul trecut la CNSC, 2.333 (40,65%) au vizat documentaţia de atribuire, în timp 3.406 (59,35%) au fost îndreptate împotriva rezultatului procedurii.

Totodată, dintre cele 5.739 de contestaţii înregistrate la CNSC, 2.207 (38,46%) au vizat proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri europene, în timp 3.532 (61,54%) au fost formulate în cadrul unor proceduri de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri publice interne.

Contestatii in functie de obiectul contractului:
Contestaţiile au fost clasificate în funcţie de obiectul contractului de achiziţie publică: 2.542 (44,29%) pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică având ca obiect execuţia de lucrări, 1.490 (25,96%) pentru atribuirea de contracte privind furnizarea de produse şi 1.707 (29,74%) vizând contractele de achiziţie publici având ca obiect prestarea de servicii.

În 2013, pentru 2.000 (34,90%) de decizii CNSC a dispus admiterea contestaţiilor şi pentru 3.730 (65,10%) decizii a dispus respingerea acestora.
Contestaţiile admise s-au finalizat în cea mai mare parte (1.876 decizii) cu remedierea procedurilor de atribuire, în acord cu respectarea prevederilor legale şi doar 124 decizii (dintre acestea 37 de proceduri de atribuire fiind finanţare din fonduri europene) au fost pentru anularea procedurii de atribuire, remedierea fiind imposibil de efectuat fără încălcarea prevederilor legale.

sursa: romaniatv.net

Blogul LicitatiiSEAP.ro ofera Informatii
Utile cu si despre SEAP/SICAP

(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.

(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.

Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media

×