Contractele publice atribuite de către autorităţi pentru produse precum uleiul de gătit şi cartofii sunt încheiate în special cu intermediari care percep un preţ între 10%-37% mai mare decât cel al producătorului, în contextul în care astfel de preţuri pot ridica suspiciuni de trucare a licitaţiilor.
Problema a fost sesizată de inspectorii Consiliului Concurenţei (CC), în urma unei investigaţii efectuate în domeniul achiziţiilor publice.
O analiză comparativă privind nivelul preţurilor din contractele cu diferite autorităţi şi al celor practicate pentru clienţi neguvernamentali pentru un număr de patru produse, respectiv motorină euro 5, ulei, cartofi şi hârtie xerox, a indicat că preţurile din contractele de achiziţii publice nu sunt mai mici decât cele facturate altor clienţi, scrie Mediafax.
"O atenţie deosebită trebuie, însă, acordată şi pe viitor procesului de monitorizare al achiziţiilor publice. Practicarea, în unele cazuri, a unor preţuri mult mai mari pentru autorităţile contractante faţă de alte contracte rezultate din licitaţii poate ridica suspiciuni legate de trucarea licitaţiilor pe verticală şi orizontală", se arată în raportul CC.
Instituţia apreciază că, în acest caz, colaborarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul achiziţiilor publice, atât din punct de vedere al eliminării unor posibile disfuncţionalităţi, precum şi al sancţionării cu severitate a oricăror încercări de trucare a licitaţiilor, se va repercuta favorabil asupra nivelului cheltuielilor alocate pentru procurarea de bunuri şi servicii de către autorităţile contractante.
Sursa: Mediafax
(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.
(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.
Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media