Ministerul Transporturilor se pregăteşte să lanseze peste 20 de achiziţii publice în infrastructură

Ministerul Transporturilor va lansa în lunile aprilie şi mai peste 20 de proceduri de achiziţii publice în infrastructură, a declarat joi ministrul de resort, Relu Fenechiu.

Fenechiu a afirmat la deschiderea unei expoziţii de utilaje şi camioane pentru construcţii că în următoarea perioadă vor fi disponibile sume importante de bani pentru lucrările de infrastructură, dând ca exemplu proiectele finanţate prin Programul Operaţional de Transport, unde până la finele anului 2015 trebuie cheltuite circa 4 miliarde de euro.

Competiţia constructorilor locali cu cei străini este "acerbă", iar din cauza lipsei lucrărilor în ultimii ani firmele de profil nu sunt în prezent "în cea mai fericită situaţie financiară", a spus oficialul.

El a cerut băncilor să fie mai "elastice" în ceea ce priveşte creditarea constructorilor care doresc să cumpere echipamente şi utilaje.

Fenechiu speră ca toate firmele care vor să se dezvolte să aibă acces la piaţa de utilaje şi să-şi amortizeze cât de repede investiţiile.

Ministrul a adăugat că instituţia pe care o conduce se va ocupa de toate tipurile de lucrări de infrastructură, inclusiv drumuri naţionale şi "cel puţin o autostradă", şi că pregăteşte mai multe proiecte de rezervă, accesate dacă unele iniţiative "se vor împiedica".

Legat de POS-T, Fenechiu a reiterat că a preluat programul în încetare de plăţi şi presuspendat, astfel că în prezent banii pentru constructorii contractaţi pentru proiecte POS-T sunt plătiţi de la bugetul de stat, iar în prezent nu sunt restanţe faţă de aceştia.

În prezent este contractată aproape 80% din suma aferentă perioadei 2007-2013, iar până la finele anului se va ajunge la 100%, a arătat ministrul.

El a mai spus că până la mijlocul lunii aprilie Ministerul Transporturilor va finaliza procedurile cerute de CE privind programul POS-T, în intervalul 15-26 aprilie autoritatea de audit va verifica funcţionalitatea acestora şi până la jumătatea lunii mai va face rapoartele către Bruxelles. Cel târziu la finele lunii iunie ar trebui primită o decizie privind deblocarea programului, a concluzionat Fenechiu.

Sursa: http://www.mediafax.ro

Blogul LicitatiiSEAP.ro ofera Informatii
Utile cu si despre SEAP/SICAP

(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.

(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.

Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media

×