Noi Modificari Importante La Platforma SEAP E-licitatie Pentru Ofertanti

Conform anuntului publicat de echipa SEAP pe platforma e-licitatie in data de 21.09.2022 sau adus urmatoarele modificari importante la platforma SEAP:

1. Îmbunătățiri la modul de lucru atunci când ofertantul răspunde la clarificările solicitate de autoritatea contractantă

Cu 12 ore înainte de expirarea termenului de răspuns la clarificarea solicitată de Autoritatea / entitatea contractantă, sistemul va verifica existența răspunsului ofertantului și va transmite o notificare către ofertantul care încă nu a răspuns la clarificare.

Notificarea se transmite o singură dată, numai în ziua în care expiră termenul de răspuns al solicitării.

Totodată, fereastra ”Raspunde la solicitare” în care ofertantul completează răspunsul va rămâne deschisă la acționarea butonului ”Salvează” și va afișa un mesaj de avertizare ”ATENȚIE, acest răspuns nu a fost încă trimis, solicitantul nu-l poate vedea!”.

Pentru a transmite răspunsul la clarificare, ofertantul trebuie să acționeze butonul ”Trimite raspuns”.

Un mesaj similar - ”ATENȚIE, acest răspuns nu a fost trimis, solicitantul nu-l poate vedea!” – va fi afișat și în secțiunea SOLICITARI DE CLARIFICARI INTREBARI, la rubrica RĂSPUNS LA CLARIFICARE: aferentă, dacă răspunsul nu a fost transmis de ofertant.

2. Rol utilizator special pentru solicitare recuperare rapidă certificat digital

A fost implementat un rol special ”Recuperare rapida certificat digital in baza username și parola” prin care doar utilizatorii entității înregistrate în SEAP care au acest rol alocat în profil pot urma procesul de recuperare rapidă pentru emiterea unui nou certificat digital de acces în SEAP.

La implementarea noii facilități, acest rol este alocat de sistem implicit, în mod automat, tuturor utilizatorilor activi deja existenți în sistem, precum și tuturor utilizatorilor nou creați în sistem.

Pentru prevenirea derulării procesului de recuperare certificat digital de către utilizatori neautorizați din cadrul entității, entitățile înregistrate în sistem pot să desemneze un număr limitat de utilizatori cu atribuții în a urma procesul de recuperare certificat digital SEAP și, prin urmare, să păstreze acest rol alocat implicit în prezent doar pentru fiecare dintre utilizatorii desemnați ai entității.

În acest scop, entitatea înregistrată în SEAP poate dezactiva acest rol special în profilul utilizatorilor care nu au atribuții stabilite de entitatea înregistrată în SEAP pentru a urma procesul de recuperare certificat digital SEAP.

La încercarea de recuperare certificat digital, de către un utilizator, pe bază cont de utilizator și parolă, dacă utilizatorul respectiv nu are dreptul de mai sus (nu are rolul alocat), sistemul nu va permite recuperarea rapidă.

Reamintim că, pentru dezactivarea unui rol alocat unui cont de utilizator din SEAP, utilizatorul care are drepturi de administrare utilizatori și roluri ai entității trebuie să efectueze următoarele operațiuni: se autentifică în contul de utilizator din SEAP; accesează opțiunea Contul meu/meniul Contul meu, sectiunea UTILIZATORI; acționează  butonul „Modifica” aferent utilizatorului dorit; actioneaza butonul ”Sterge” aferent rolului activ din coloana ”Roluri asociate” pe care îl dorește dezactivat – situație în care rolul  respectiv este mutat în coloana ”Roluri disponibile” (dar inactive), apoi finalizează acțiunea de dezactivare prin acționarea butonului ”Salveaza”.

3. Abandonare așteptare expirare termen plată la cereri recuperare certificat

Ofertanții care au urmat procesul de recuperare certificat digital SEAP și au ajuns la pasul în care cererea a fost salvată automat în sistem - în cazul în care doresc inițierea unei noi cereri de recuperare înainte de expirarea termenelor actuale configurate în sistem pentru respingerea automată a cererii inițiale aflate în procesare - vor putea să solicite operatorului SEAP abandonarea așteptării expirării perioadei de plată, dacă nu au efectuat încă plata aferentă.

Menționăm că, în cazul cererilor de recuperare cu plată online cu cardul bancar, termenul actual de așteptare efectuare plată configurat în sistem este de 2 ore, situație în care la expirarea acestui termen, cererile de recuperare la care nu a fost efectuată plata sunt respinse automat de sistem.

Solicitarea ofertantului de abandonare a așteptării termenului de plată va putea fi transmisă către Operatorul SEAP fie telefonic, fie prin email, potrivit informațiilor disponibile în secțiunea CONTACT a SEAP.

În situația soluționării solicitării de abandonare a așteptării termenului de plată, ofertantul va putea iniția o nouă cerere de recuperare în scopul emiterii unui nou certificat digital de acces în SEAP.

4. Căutare anunțuri de inițiere/atribuire proceduri după numărul de publicare în JOUE

În cazul procedurilor de atribuire, în secțiunile care presupun căutări de anunțuri de inițiere/atribuire proceduri după număr de publicare național este disponibilă și facilitatea de căutare în SEAP după numărul de publicare la JOUE.

Astfel, utilizatorul va putea completa în SEAP - în caseta NUMAR ANUNT/PARTICIPARE – redenumită NUMAR ANUNT(SAU NUMAR PUBLICARE JOUE) din secțiunea Anunturi de initiere / Anunturi de atribuire -, fie numărul sub care a fost publicat anunțul respectiv la nivel national – în SEAP, https://e-licitatie.ro/pub, fie numărul sub care a fost publicat în JOUE - https://ted.europa.eu/TED/search/search.do .

Sistemul va căuta anunțul fie după numărul național, fie după numărul publicat JOUE. Sistemul va considera că numărul este cel publicat în JOUE dacă include textul”/S” sau ”/s”.

Indiferent de numărul introdus, acesta trebuie să fie completat exact. Sunt tolerate doar abateri în ceea ce privește litere mari sau mici și spații suplimentare adăugate la început sau la sfârșit.

În acest sens, la acționarea butonului ”info bullet”  aferent casetei NUMAR ANUNT(SAU NUMAR PUBLICARE JOUE), sistemul afișează utilizatorului  instrucțiuni privind modul de completare corectă a câmpului în vederea identificării anunțului de inițiere, respectiv al anunțului de atribuire.

5. Filtru căutare după valoare achiziție directă

În pagina de căutare achiziții directe în interfața pentru entitățile de tip autoritate contractantă, operator SEAP, Ofertant sau public s-a introdus un filtru suplimentar VALOARE ACHIZIȚIE de tip interval.

Se va putea completa în cele două noi câmpuri cu valori – obligatoriu fara zecimale, ”De la” – ”Până la”, acțiune urmată de accesarea butonului FILTREAZĂ.

Dacă se completează doar una din valori, sistemul va căuta și identifica ”achiziții directe cu valoare mai mare sau egală decât …” valoarea completată doar în câmpul ”De la”, respectiv ”achiziții cu valoare mai mică sau egală decât …” valoarea completată în câmpul ”Până la”.

Dacă se completează ambele valori, sistemul va căuta și identifica achizițiile directe cu valoarea cuprinsă între ”... ” și ”.... ” inclusiv.

Noua facilitate poate fi utilizată pentru căutare și identificare și prin combinarea noului câmp cu alte criterii existente pentru filtrare.

6. Text prin care se identifică adresantul în notificările de sistem

Notificările transmise de sistem către entitățile înregistrate în SEAP vor afișa înaintea conținutului notificării un text care va indica destinatarul notificării, respectiv denumirea entității și codul de identificare fiscală.

De asemenea, aceeași informație va exista atât în subiectul, cât și în corpul emailului primit ca urmare a transmiterii notificării de sistem.

Articolul contine informatii preluate de pe site-ul seap e-licitatie.ro.

Pentru raspunsuri si clarificari nu ezitati sa ne contactati: Contact!

Blogul LicitatiiSEAP.ro ofera Informatii
Utile cu si despre SEAP/SICAP

(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.

(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.

Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media

×