După ce producţia internă a scăzut cu 1% în 2012, OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de petrol şi gaze din sud-estul Europei, îşi pregăteşte terenul pentru a „revizita“ zăcămintele mature, adică cele aflate în exploatare de mai mulţi ani. Compania a scos la licitaţie un contract cu o valoare maximă de 450 de milioane de euro, pentru construcţia staţiilor prin care va trece la redezvoltarea câmpurilor.
Petrom caută contractori generali care să construiască întreaga instalaţie de extracţie a hidrocarburilor, inclusiv instalarea conductelor, echipamentelor şi sistemelor de utilităţi, „pentru a oferi o funcţionare deplină“, potrivit anunţului publicat de companie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). După finalizarea lucrărilor, instalaţia va fi predată Petrom.
Reprezentanţii companiei au declarat anterior că Petrom are în plan realizarea unor investiţii de peste 400 mil. euro în următorii trei ani pentru a redezvolta şase dintre cele mai mari zăcăminte de petrol şi gaze, din cele 240 pe care le exploatează. Trei dintre cele care fac obiectul anunţului publicat ieri se regăsesc printre perimetrele nominalizate la vremea respectivă.
Sursa: http://www.zf.ro
(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.
(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.
Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media