SISTEMUL ELECTRONIC DE ACHIZIȚII PUBLICE VA FI ÎNCHIS ÎNTRE 23 DECEMBRIE ȘI 5 IANUARIE

Sistemul Electronic de Achiziţii Publice va fi închis între 23 decembrie 2011 şi 5 ianuarie 2012, pentru modernizarea software şi introducerea de noi formulare, interval în care autorităţile contractante nu vor mai putea lansa proceduri de achiziţie publică, vor fi publicate doar documentaţiile verificate și a acceptate de A.N.R.M.A.P..

Modernizarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (S.E.A.P.) trebuia efectuată iniţial până la 15 octombrie de către administratorul sistemului, Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională, astfel încât procedurile de verificare a documentațiilor de achiziţii publice să fie simplificată, ultima actualizare a sistemului fiind realizată în urmă cu aproape zece ani, respectiv în 2002.

S.E.A.P. va fi închis pentru implementarea unui nou program software care va uşura, va facilita verificarea ex-ante a documentaţiilor de atribuire. Va exista o fişă de date electronică, adică un document tip, un template, un model, care va fi completat de fiecare autoritate contractantă cu datele specifice unei proceduri. Această fişă de date şi caietul de sarcini vor fi trimise spre verificare A.N.R.M.A.P., iar după verificare, câmpurile fără probleme se vor bloca şi autoritatea contractantă nu va mai trebui să le completeze din nou în cazul respingerii. Astfel, la revenirea documentaţiilor, A.N.R.M.A.P. va verifica doar câmpurile cu probleme, iar ulterior, dacă nu mai sunt observaţii, anunţul/invitația de participare va fi generat/ă automat.

În prezent, fişa de date nu este disponibilă în format electronic, documentaţiile de atribuire sunt urmărite manual de către operatorii A.N.R.M.A.P., iar procesul de verificare trebuie reluat de la început dacă documentaţiile sunt respinse şi revizuite de autorităţile contractante.

Modernizarea SEAP va îmbunătăţi şi securitatea platformei electronice, care trebuie actualizată în raport cu noile cerinţe la nivel european.

Ca o regulă, S.E.A.P. va fi închis pe viitor, atât pe perioada sărbătorilor de iarnă, cât şi a Paştelui!

„Începând cu data de 15 decembrie a oricărui an, nu mai este timp nici pentru o procedură de cerere de ofertă. Conform recomandărilor din raportul de audit al Comisiei Europene pe Programul Operaţional Regional, va fi sistată funcţionalitatea S.E.A.P. pe perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi Pascale, în condiţiile în care, inclusiv în ultima modificare a legislaţiei achiziţiilor publice adoptate de Parlament, nu se mai permite folosirea S.E.A.P. în zilele nelucrătoare. De asemenea, auditorii Comisiei Europene au oferit ca exemplu o procedură de achiziție publică care nu poate fi demarată pe 27 decembrie pentru ca depunerea ofertelor să aibă loc imediat după Revelion, aşa cum s-a întâmplat în trecut, când au fost demarate proceduri de achiziţii pe 24 decembrie, iar ofertele au fost deschise pe 1 ianuarie”, precizează Președintele A.N.R.M.A.P., doamna Cristina Trăilă.

Sursa: www.anrmap.ro

Blogul LicitatiiSEAP.ro ofera Informatii
Utile cu si despre SEAP/SICAP

(P) Ai nevoie de cont pe SEAP, sau de reinnoire certificat SEAP? Intra pe site-ul : LicitatiiSicap.ro.

(P) Nu ai timp pentru a cauta licitatiile publice? Apeleaza la serviciile de monitorizare licitatii oferite de Licitatia.ro.

Ioana SRL / Tg. Mures, str. Arany Janos nr.13/2 / Jud. Mures, Romania / Telefon Mobil: +40 771 776 766 / web design by Dow Media

×